Mădălina Manole, evaluată fără probleme psihice înainte de moarte

 

După ce ieri presa tabloidă a anunţat că există documente care atestă faptul că Mădălina Manole folosea steroizi anabolizanţi, lucru negat vehement de Petru Mircea, o nouă veste despre starea sănătăţii vedetei este pe paginile ziarelor de astăzi. 

 

Astfel, potrivit Ring, evaluarea psihologică a Mădălinei din iunie 2010 arăta că "Fata cu părul de foc" nu avea tulburări psihice. 

Deşi fişa medicală a Mădălinei din 17/18 iunie 2010 încă ridică semne de întrebare, cu o lună înainte de moarte Mădălina a fost diagnosticată drept o persoană "fără tulburări cognitive, afective şi/sau de comportament" anunţă sursa citată. 

Având în vedere că evaluarea psihologică a Mădălinei a fost cerută de mai multe ori de judecătoarea Manuela Mladin, care a hotărât reluarea anchetei, ar putea apărea noi ipoteze cu privire la cauzele decesului regretatei artiste.

 

 

 

Natalia Mateuţ a făcut accident cu maşina

 

La scurt timp după ce a fost implicată într-un scandal cu droguri, Natalia Mateuţ are din nou probleme.

 

De data aceasta, bruneta a suferit un accident pe un bulevard din nordul Capitalei. 

Potrivit Antena1, manechinul şi-a făcut zob maşina chiar în cursul serii de ieri. Sursa citată susţine că accidentul s-a petrecut din cauză că Natalia nu a fost atentă şi s-a izbit de o maşină pe care o avea în faţă. 

Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

 

 

 

Virgil Ianţu a bătut ProTV-ul pentru 60 de secunde

 

Prima ediţie a emisiunii «Vrei să fii milionar» a fost un adevărat succes pentru Kanal D, Virgil Ianţu reuşind să marcheze minutul de aur în lupta cu ProTV.

 

Show-ul de cultură generală a plasat Kanal D pe locul doi în intervalul 20-21, pe targetul 18-49 urban, după ProTV, dar cele 60 de secunde de glorie au fost câştigate de Virgil Ianţu: cei 221.000 de telespectatori au poziţionat emisiunea pe locul 1, cu un rating de 4,3%

Pe tot parcursul emisiunii, "Vrei să fii milionar?" a înregistrat o au dienţă medie de 110.000 de telespectatori pe targetul comercial, ceea ce înseamnă un rating de 2,1%.

Îmi doream foarte mult să ajung la momentul acesta, atmosfera e foarte ok în platouri, mă simt foarte bine în pielea mea şi la acest lucru contribuie foarte mult echipa. Sper să se sudeze şi mai tare echipa, sunt oameni care lucrează sau au lucrat în diferite locuri, dar care au răspuns foarte repede invitaţiei mele", a explicat prezentatorul înainte de prima ediţie.